Parenting blând înseamnă să fiu mereu cu voce stinsă, să vorbesc ca şi cum citesc poveşti unor prunci care adorm şi îmi e teamă să nu-i deranjez?
Parenting autoritar înseamnă să fiu eu şeful suprem în casă, să se facă cum zic eu oricând şi la orice pas, şi toţi din familie, chiar şi vecini ştiu asta?
Care e adevărul? Căci am tot auzit aceste noţiuni şi sigur că ne pot cream ai multă confuzie decât clarificare.
Să ne dorim să ne creştem copiii cu respect, conexiune emoţională autentică, reală, şi totodată cât mai echilibrat şi sănătos cu putinţă – asta înseamnă în esenţă să fim părinţi suficient de buni pentru copiii noştri, fără a fi însă prea permisivi.
Imaginaţi-vă că mergeţi cu 120 km/h pe autostradă, pe o ploaie torenţială şi nici nu ştiţi drumul.
Cum vă simţiţi? Şi ce vă trece prin minte? Teamă, confuzie sau extaz? Ce apare? Care sunt senzaţiile din corp şi ce mesaj transmit ele?
Cam aşa se simte şi un copil care nu are limite clare, nu are structură în viaţa sa, care este crescut de un părinte căruia îi e teamă să nu-l supere pentru că nu poate duce crizele sale emoţionale generate de un refuz. Crize care fie vorba între noi, se petrec fix atunci când ne dorim mai puţin si avem şi public, poate chiar printre rafturile supermarketurilor sau la serbarea de final de an şcolar…
Respectul acesta faţă de copil nu înseamnă că îi permitem să facă doar ceea ce îşi doreşte, sau tot ce îşi doreşte. Revenind la metafora de mai sus, copilul are nevoie pe acea autostrada de linii de demarcaţie, de panouri care să îl ghideze spre stănga sau dreapta, are defapt nevoie, mai ales în prima parte a vieţii sale de o hartă întreagă.
Parentingul înseamnă atât stabilirea unor limite, structură și parametri clari, cât și empatie și validare.
De exemplu, un simplu și clar „Nu” este adesea necesar și adecvat. Refuzul tău nu înseamnă că nu îți respecți copilul și cu siguranță nu are nimic de-a face cu a fi răutăcios sau amenințător.
Înseamnă că ai grijă de copilul tău, poate în moduri pe care nu le înțelege încă pe deplin sau nu îi place, și asta e în regulă. Ne-ar ajuta aşadar pe noi adulţii să ne echilibrăm suficient încât să putem conţine o descărcare emoţională a copilului, care nu este altceva decât o manifestare a incapacităţii sale de a face faţă unui discomfort.
Copiii tăi au nevoie (și vor!) să te privească ca pe un lider sigur și să aibă încredere în tine. Această încredere înseamnă că se simt în siguranţă dacă te urmează, adică dacă respectă regulile şi limitele atunci când le ceri, chiar dacă, repet, nu le sunt pe plac acele limite.
Acest tip de siguranță și securitate este semnul suprem de respect.
Şi când spun limite mă refer la lucruri de bază precum:
- stabilirea unei rutine de somn: nu-l lăsăm să se culce la ore foarte târzii doar pentru că pare că are încă energie şi îi e greu să se liniştească (cel mai probabile plin de adrenalină)
- expunerea la ecrane (deloc până la 2 ani, foarte puţin şi atent ales conţinutul după 3 ani) – încercăm, chiar dacă e extrem de greu, să nu îi punem telefonul în faţă ca să avem o jumătate de oră de linişte sau ca să mănânce tot din farfurie, pentru că va fi extrem de greu spre imposibil să mai scoatem apoi ecranele din viaţa sa şi există deja mii de studii care susţin efectele nocive ale acestei expunerii de timpuriu
- consumul de dulciuri – nu susţin interzicelea lor, dar amânarea oferirii până după 2 ani, limitat şi doar în prima parte a zilei
- reguli legate de igiena personală, în special igiena orală
- aşa zisele reguli de bun simţ în interacţiunile sociale: salut, reciprocitate, lovit etc
Aşadar asta înseamnă să fii blând şi autoritarist: să ai încredere în tine și în modul în care îţi educi copilul, pentru că nu îi oferi doar ceea ce doreşte, ci eşti atent la a-i împlini nevoile, şi de a-l provoca în dezvoltarea sa. Rezilieţa de exemplu nu se dezvoltă atunci când ne e cald şi bine, ci atunci când o luăm de la capăt după fiecare eşec sau discomfort, cu încredere că vom reuşi până la urmă. Şi este o trăsătură de bază a oamenilor care au stimă de sine mai crescută.
Modul autoritarist de educaţie nu îl folosești pentru a-ți domina copilul, ci pentru a fi liderul ferm de care are nevoie, creând o dinamică de putere sănătoasă în casa ta.
Știu că găsirea echilibrului între validare și limite, autoritate și conexiune poate fi foarte dificilă. Sunt aici dacă ai nevoie de ghidaj în această privinţă, mă poţi contacta şi încercăm împreună să găsim cea mai bună variantă de echilibrare.
