Oare sunt singura mamă care aude de câteva ori pe zi: “dar nu-i corect!” ?! Rolul acesta de judecător între copiii mei nu-mi place deloc şi vreau să îl evit cât se poate pentru că nu ajută pe nimeni.
Încercarea de a face să fie mereu totul corect pentru copiii noştri este sortită eşecului din start, şi se lasă cu dezamăgire de fiecare dată.
Mai mult decât atât, ne împiedică să vedem şi să înţelegem adevărata problemă. Totodată ne distrage atenţia de la ceea ce reprezintă oportunităti de învăţare pentru copil, în care zbaterea sănătoasă creşte defapt rezilienţa – abilitatea atât de necesară care înseamnă în fond să poţi să înfrunţi dificultăţi.
Putem observa uşor că atunci creştem şi ne dezvoltăm cel mai mult, când suntem în afara zonei de confort şi pricepere, când suntem provocaţi.
Cum ar fi să facem o schimbare de perspectivă dinspre luptă spre acceptare şi căutare de soluţii?!
Să recunoaştem că, deşi e neplăcut, e acceptabil, e chiar ok dacă suntem uneori lăsaţi pe dinafară, nu e sfârştiul lumii să fim dezamăgiţi sau chiar e în regulă şi nu păţim nimic rău dacă uneori simţim gelozie.
Noi adulţii e necesar să înţelegem şi să acceptăm şi mai apoi îi putem ajuta şi pe copii să facă acelaşi lucru. Şi în loc să ne străduim cât se poate de mult să scăpăm de aceste emoţii, să învăţăm cum să le gestionăm.
Şi facem asta în primul rând prin validarea şi normalizarea emoţiilor: “observ că te simţi neplăcut, poate gelos, că ai fost lăsat la o parte. Ştiu că asta nu se simte bine. Câteodată primim ce dorim şi ne simţim bine, câteodată nu primim şi atunci simţim ce simţi tu acum. Oricine în locul tău s-ar simţi probabil cam la fel. Poţi să îţi aminteşti de o situaţie când tu ai primit ce ai dorit şi celălalt nu? Şi cum te-ai simţit atunci? Poţi vedea cum uneori câştigi/ primeşti tu şi celalt nu? ”
Un mod de abordare a lui “nu-i corect” poate fi: “ aşa este, ai dreptate, nu e corect. Dar ştii de ce? Pentru că nu suntem la fel, există foarte multe diferenţe între noi, şi asta ne face să nu fim la fel, şi dacă ajungem să vrem totul la fel, în acelaşi timp, în acelaşi mod, să facem totul la fel, înseamnă că ne dorim ceva ce nu este posibil în realitate, tocmai din această cauză că suntem atât de diferit.”
Şi aici nu e nevoie să facem nicio clasificare şi nicio diferenţiere, şi nu înseamnă că un copil primeşte mai bun, mai bine sau mai mult, pentru că diferit e doar diferit, iar corect nu înseamnă egal. “Şi tu vei primi diferit, DAR potrivit ţie! “
Puteţi găsi împreună cu copilul alte soluţii la situaţia pe care o percepe ca nefiind corectă, puteţi avea discuţii cu ei despre ce învăţătura poate extrage din acea experienţă, pe lângă explorarea emoţiilor, a senzaţiilor acelor emoţii şi a gândurilor care le trec prin minte în acele situaţii.
Puteţi avea orice abordare consideraţi necesară şi potrivită momentului, însă ideea de bază este aceasta: în loc să încercăm să compensăm şi să ne dăm peste cap pentru a face ca ei, pentru a le împlini orice dorinţă de corectitudine, prin care nu facem altceva decât să îi ferim de experimentarea unor emoţii negative şi de oportunitatea de a învăţa cum să le gestioneze când le întâlneşte (pentru că fii sigur că le va mai întâlni!), mai bine să ne focusăm atenţia şi interesul spre a-i învăţa câteva strategii de a face faţă, cu convingerea că dăţile viitoare le va fi mai uşor să accepte că nu sunt aleşi, că au pierdut, că nu e rândul lor sau că nu primesc ce îşi doresc şi când îşi doresc.
Nu spun că e uşor, dar va deveni, şi pentru tine ca părinte, şi pentru copil, pe măsură ce exersaţi. Gândeşte-te că mai bine exersează cu tine, în spaţiul sigur de acasă, decât să facă asta, în altă manieră poate mai puţin potrivită, la şcoală sau în alt mediu unde nu poţi interveni. Şi de asemenea abordarea asta nu e neapărat o rezolvare uşoară şi rapidă, nu e ca un plasture, e nevoie în schimb de energie, timp şi consecvenţă dar rezolvă o problemă des întâlnită mai ales în casele cu mai mulţi copii.
Photocredit: cookie_studio on Freepik
